Actualitate

Afară-i făcut gardul, înăuntru nu-i NIMIC !!!

Publicat

pe

Săptămâna trecută am semnat contractul de execuție lucrări pentru proiectul „Construire infrastructură de agrement”, care are ca amplasament zona stadionului.
Lucrăm la acest proiect din 2016 și doar determinarea și perseverența au facut posibilă semnarea acestui contract. Pe parcursul elaborării documentațiilor ne-am gasit de nenumarate ori în situații care păreau fără soluție și cam asta se întâmplă la toate obiectivele de investiții la care lucrăm. Munca unei echipe, până se ajunge la a se vedea ceva concret pe teren, este extrem de dificilă și poate dura, dupa cum vedeți, ani buni.


Din fericire, în ultimii ani am depus peste 15 proiecte pentru care solicităm finanțare din fonduri europene și roadele eforturilor noastre încep să se vadă. Avem multe contracte semnate, avem proiecte care au trecut deja de etapa administrativă, sunt în etapa precontractuală sau în evaluare. Avem, de asemenea, proiecte care sunt în lucru. Știu că acest oraș se va dezvolta așa cum dumneavoastră, locuitorii lui, meritați pe deplin.
În cadrul acestui contract, lucrările care vor fi realizate sunt:
– construire amfiteatru în aer liber,
– crearea, reabilitarea, modernizarea, amenajarea spațiilor verzi,
– realizarea de sisteme de irigații pentru spațiile verzi,
– dotare cu mobilier urban,
– crearea de facilități pentru agrement pe terenurile amenajate,
– zone speciale pentru sport,
– instalare Wi–Fi in spațiile publice.

SURSA:Daniel Harpa

 

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Popular

Exit mobile version