Actualitate
Adio dosar cu șină!
Instituțiile publice nu mai pot solicita persoanelor fizice sau juridice dosare, dosare cu şină, precum şi niciun alt articol sau obiect de birotică sau papetărie.
Prevederile se aplică şi în cazul depunerii actelor necesare pentru participarea la concursurile de angajare, precum şi în cazul depunerii actelor necesare pentru participarea la procedurile de achiziţii publice.
Totodată, dacă există situații în care o instituție publică cere copii fizice pentru anumite acte, altele decât cele emise tot de către autorități publice, acea instituție este obligată să asigure gratuit fotocopierea documentului.
Dacă, de exemplu, instituțiile vor cere o copie a buletinului, aceasta va putea fi trimisă și pe e-mail.
De asemenea, atunci când o instituție va cere completarea unei cereri, aceasta va fi obligată să pună la dispoziție aceste cereri și pe site-ul propriu, nu doar fizic pe hârtie la sediul instituției respective.
Legea a fost respinsă inițial de Senat, dar Camera Deputaților este forul decizional.
Legea intră în vigoare la 180 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României.