Actualitate

Accident rutier în Stânca! A intrat cu mașina în stâlpul de electricitate (FOTO)

Publicat

pe

Aseară, 25 aprilie, pompierii au fost înștiințați despre producerea unui accident rutier pe raza localității Stânca, comuna Pipirig din județul Neamț. Potrivit militarilor, în accident a fost implicat un autoturism care a părăsit partea carosabilă și s-a răsturnat, lovind un gard și un stâlp de electricitate. Nu au fost persoane încarcerate.

La locul solicitării s-au deplasat două echipaje de pompieri din cadrul Detașamentului Târgu Neamț cu o autospecială de stingere cu modul pentru descarcerare și o ambulanță SMURD, voluntari din cadrul SVSU Pipirig cu o autospecială de stingere și două echipaje cu ambulanțe de la SAJ.

,,Forțele de intervenție au găsit la locul evenimentului un bărbat, de 26 de ani, care era ieșit din autoturism. Acesta a primit îngrijiri medicale de la un echipaj  SAJ după care a fost transportat la CPU Târgu-Neamț. Echipajul SMURD a acordat îngrijiri medicale unei femei (28 de ani) care a suferit atac de panică. Aceasta a refuzat transportul la spital. Pompierii au asigurat măsurile de prevenire și stingere a incendiilor și au curățat/degajat carosabilul de elementele rezultate în urma accidentului rutier.

În urma accidentului rutier a fost afectată alimentarea cu energie electrică. O echipă de la Delgaz Grid s-a deplasat la locul evenimentului  pentru remedierea avariei”, a declarat lt. Irina Popa, ofițerul de presă al ISU Neamț.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Popular

Exit mobile version