Actualitate

Accident rutier cu trei victime la Nisiporești! Cinci mașini implicate

Publicat

pe

Un accident rutier s-a produs în urmă cu puțin timp pe DN 2, în localitatea Nisiporești din județul Neamț. Potrivit informațiilor furnizate de ISU Neamț, cinci mașini au fost implicate, din care au rezultat trei victime.

La locul solicitării s-au deplasat pompieri din cadrul Detașamentului Roman cu o autospecială de stingere cu modul pentru descarcerare, o ambulanță SMURD și un echipaj cu ambulanță de la SAJ Roman.

,,Prin apel la 112, pompierii au fost înștiințați despre producerea unui accident rutier produs pe raza localității Nisiporești din comuna Botești. În urma accidentului rutier produs în care au fost implicate cinci autoturisme au rezultat trei victime, neîncarcerate (două fiind din același autoturism). Două victime au avut nevoie de îngrijiri medicale (doi bărbați de 19 și 59 de ani), fiind preluate de echipajele SMURD și SAJ și transportate la CPU Roman”, a declarat Irina Popa, ofițerul de presă al ISU Neamț.

Pompierii au asigurat măsurile de prevenire și stingere a incendiilor și vor curăța/degaja carosabilul de elementele rezultate în urma accidentului rutier. Oamenii legii fac cercetări pentru a stabili cauza producerii evenimentului rutier.

foto: ISU Neamț

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Popular

Exit mobile version