Actualitate
Accident rutier cu doi răniți, la Târgu-Neamț
Aseară, în jurul orei 21:30, un accident rutier soldat cu rănirea a două persoane s-a produs pe raza orașului Târgu-Neamț.
,,Conform primelor date, un autoturism condus de un bărbat de 35 de ani, din Târgu-Neamț a acroșat un autoturism, condus de un tânăr de 21 de ani, din Păstrăveni. Ambii conducători auto au fost transportați la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Aceștia au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative”, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliției Neamț.
În cauză a fost întocmit dosar penal, iar cercetările sunt continuate de polițiștii pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care a avut loc evenimentul.